În imensa insulă cu doar 56.000 de locuitori dintre care aproape 40.000 de alegători, cele două partide principale se opun aprobării unui proiect care vizează exploatarea de uraniu și alte minerale rare din regiunea sudică Kuannersuit.
Pentru susținătorii acestui proiect, printre care se enumeră și Partidul Social-Democrat Siumut aflat acum la putere, dar în scădere puternică în sondajele de opinie, mina reprezintă o resursă importantă pentru o economie mică precum cea a Groenlandei, dependentă încă de subvențiile plătite de Danemarca.
Opoziția, în frunte cu Partidul Inuit (Inuit Ataqatigiit, IA), un partid de stânga cu tendințe ecologiste, care conduce în ultimele sondaje, consideră mina o amenințare pentru mediul local neatins și de o frumusețe rară, care se confruntă deja cu spectrul schimbărilor climatice accelerate.